Lora lansează videoclipul piesei "Bine Merci"! (video)

2 iul 2014

Lora este pusă serios pe treabă, artista lansează hit după hit.

După ce, recent, a lansat videoclipul piesei "Dragă", care s-a bucurat de un real succes, Lora este "Bine Merci".

"Bine Merci", acesta este numelei celui mai recent clip lansat de blondă.

Piesa, în colaborare cu Doddy, a fost lansată pe Youtube de numai câteva zile, are un videoclip care te duce cu gândul la vacanţă şi se apropie deja de 1 milion de vizualizări.

Se pare că această colaborare a încântat-o pe cântăreaţă, care a ţinut să îi facă lui Doddy şi o prezentare pe pagina ei de Facebook.

 

 

"E minunat să admiri pe cineva şi să ajungi să colaborezi cu acea persoană. Doddy, pe lângă faptul că este un artist extraordinar, compozitor, textier al multor hituri pe care voi le-aţi fredonat şi n-aţi ştiut că e munca lui (pentru că e prea modest să vorbească despre asta), este şi un băiat bun, un om cu care ai ce vorbi şi de la care ai ce învăţa. Ne-am distrat foarte tare la filmările clipului «Bine Mersi», mai ales că primele cadre au fost cele în care ne certam şi ne bruscam. :)) Important e că se termină cu bine şi că noi rămânem «Bine Mersi»", a scris Lora pe reţeaua de socializare.

 

Tag-uri:
lora, lansare, piesa, video
Comenteaza Comentarii
www . Man age rL ea gu e. ro
www . Man age rL ea gu e. ro 04.07.2014

Cupa Ligii Campionilor a ajuns in Romania la echipa Steaua Bucuresti care a invins pe Dinamo Zaragoza in finala. Trofeul Cupei Champions League este un trofeu real pe care il poti castiga jucand impotriva celor mai buni manageri de fotbal din lume, gratuit. Romania este tare in Man age rL ea gu e. ro

Comenteaza

Eroare: Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Cod captcha invalid!

captcha