toate sectiunile

Monica Columbeanu nu a luat intotdeuna premiul intai

19 nov 2009

Frumoasa Monica Columbeanu era acum patru ani o necunoascuta, atat in lumea mondena cat si in cea a modei unde nu reusea sa iasa cu nimic in evidenta, inaintea juriului.

Acum patru ani, cand nu purta numele de Columbeanu, Monica Gabor nu era atat de apreciata pe cat este acum.

Ca exemplu, cei de la Cancan au venit cu o filmare din timpul unui concurs de moda, Miss Preuniversitara, organizat in orasul natal al Monicai, Bacau, unde celebra doamna, pe vremea aceea - o simpla liceana, nu a reusit sa iasa cu nimic in evidenta astfel incat sa impresioneze juriul.

In plus nici fizicul nu era la fel de apetisant pe cat il are acum. Una dintre contracandidatele de atunci la titlul de Miss Preuniversitara declarand chiar ca: "Pentru ca nu purta numele Columbeanu, actuala sotie a lui Irinel a trebuit sa impresioneze juriul cu talentul si fizicul sau, insa a esuat. Nu avea nici formele, nici statutul social de acum. De altfel, fiindca nu prea avea sanii dezvoltati, noi ii ziceam in culise 'domnisoara snur' ".

Declaratia a fost cat se poate de corecta, Monica Columbeanu iesind atunci una dintre pierzatoarele concursului, fara a primi macar o mentiune.

Monica Columbeanu

Acum 4 ani Monica arata cu totul diferit, fiind poreclita "femeia snur"

Sursa: Cancan

Tag-uri:
monica columbeanu, monica gabor, miss preuniversitara

Citeste si alte articole pe aceeasi tema

Comenteaza Nu exista comentarii

Comenteaza

Eroare: Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Cod captcha invalid!

captcha