Daniela Crudu pleacă de la Antena 1?

13 feb 2014

Pentru că iubitul ei este foarte aproape de un transfer la FC Universitatea Craiova, Daniela Crudu ar putea renunţa la job-ul de la Antena 1.

Daniela Crudu este dispusă să se sacrifice din nou în numele iubirii pe care i-o poartă fotbalistului Mihai Costea.

Deşi este una dintre cele mai îndrăgite vedete de televiziune, ea s-ar putea să părăsească platourile de filmare ale Antenei 1.

Mihai Costea şi Daniela Crudu

Mihai Costea este pe cale să semneze cu o echipă din Craiova, motiv pentru care bruneta va fi nevoită să îl însoţească la noua lui casă.

"Relaţia dintre ei este foarte puternică şi ar fi imposibil să stea departe unul de celălalt. În aceste condiţii, în cazul în care Mihai se va înţelege cu Universitatea şi se va muta la Craiova, Cruduţa îl va urma şi va renunţa la proiectele din Capitală. Ea va rămâne doar la "Super Bingo" până la finalul sezonului, apoi va lua o decizie, daca va semna un nou contract pentru toamnă sau nu. În ceea ce priveşte celelalte proiecte pentru care a fost solicitată la Antenă, în acest moment ea nu a dat nici măcar un răspuns, ba mai mult, pare tentată să spună "Nu", întrucât iubitul nu este de acord cu ele", a povestit o apropiată a Danielei Crudu.

Tag-uri:
daniela crudu, mihai costea, antena 1, poze daniela crudu
Comenteaza Comentarii
www . Man agerL eague. ro
www . Man agerL eague. ro 14.02.2014

Doua echipe cu manageri din Romania s-au intalnit in finala Cupei Champions League. Un trofeu real pe care il poti castiga jucand gratuit impotriva celor mai buni manageri din lume. Cauta pe internet jocul in care Romania are cea mai puternica liga de fotbal: www . Man agerL eague. ro

Comenteaza

Eroare: Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Cod captcha invalid!

captcha