toate sectiunile

Află ce regret are Adelina Pestriţu la doar 25 de ani!

1 feb 2012

Astăzi implineşte 25 de ani şi se grăbeşte să obţină ceva la care multe tinere visează abia după 30 de ani. Află ce işi doreşte Adelina Pestriţu!

Adelina Pestriţu implineşte mâine frumoasa vârstă de 25 de ani, prilej cu care organizează o petrecere grandioasă în Club Princess, alături de cei mai buni prieteni, printre care şi foarte multe vedete.

"Am un singur regret, la care mă tot gândesc în aceste zile. Fac 25 de ani şi încă nu mi-am întemeiat o familie, chiar dacă mi-aş fi dorit ca până la această vârstă să o am. N-am găsit încă pe cineva cu care sa fac pasul cel mare, dar sunt convinsă că Dumnezeu mi-a pus deoparte ceva doar pentru mine. Vârsta optimă la care aş vrea să fac un copil e 28 de ani. Mai am încă trei ani în care să cunosc un bărbat, să petrecem timp împreună şi să-mi dau seama dacă el e sau nu alesul. Pe Liviu Varciu nu l-am invitat la ziua mea, dar nu mi-ar displăcea să-l vad venind, pentru că în acea zi o să uit de toate relele dintre noi", a mărturisit bruneta.

Adelina Pestritu

Ea va purta la petrecere două rochii, pe care şi le-a făcut special pentru acest eveniment: "Mi-am făcut rochii pe comandă la două prietene şi de-abia aştept să le port. Din nefericire, joi voi şi munci. Sper doar să fie ingăduitori colegii cu mine şi să-mi dea drumul mai repede".

Tot mâine, Princess Club sarbatoreste împlinirea a opt ani de existenţă, astfel că, în clubul din Regie, este dublu motiv de petrecere!

Princess Club

Au fost invitate zeci de vedete din showbiz-ul autohton, cărora li se va face cinste cu cea mai fină şampanie. Mai mult, pentru că este joi noapte, Princess ţine la tradiţie şi organizează de acum cunoscuta "Rebelle Fashion Night", o prezentare de moda cu cele mai tari manechine din Capitală.

Cum muzica nu putea lipsi de la o asemenea petrecere de amploare, băieţii de la Fly Project vor susţine un super-concert.

FOTO: Publimedia

Tag-uri:
adelina pestritu, poze adelina pestritu, regret, regrete
Comenteaza Nu exista comentarii

Comenteaza

Eroare: Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Cod captcha invalid!

captcha