toate sectiunile

Loredana Groza

19 aug 2010

Loredana Groza este o cantareata de succes din Romania. A inceput sa cante de la varsta de trei ani si, in prezent, si-a facut aparitia si in telenovele romanesti, jucandu-si propriul rol.

Date generale despre Loredana Groza

Nume: Loredana Groza

Data nasterii: 10 iunie 1970

Locul nasterii: Onesti, Bacau

Zodie: Gemeni

Site: Facebook/lori.groza; Myspace/loredanagroza

Cine este Loredana Groza?

Loredana Groza in tinerete

Loredana Groza s-a nascut pe 10 iunie 1970 in Onesti, judetul Bacau. A inceput sa cante de la varsta de 3 ani, pasiunea sa continuand in timpul scolii primare si al liceului.

Insa Loredana nu s-a rezumat doar la muzica si la locul ei in corul scolii. Inca din clasa I a jucat in mai multe piese de teatru, una dintre ele, "Problema problemei", fiind montata pe scena Casei de Cultura din Onesti.

A participat la olimpiade scolare, obtinand locul I la faza pe tara la disciplina limba romana, a jucat handbal si a fost aleasa comandanta de unitate, pentru meritele sale.

Fiind pasionata si de poezie, este acceptata in cenaclului literar "Sburatorul" sub indrumarea poetului Isbasescu. A studiat vioara timp de 8 ani (de la varsta de 6 ani pana la varsta de 14 ani) si a urmat cursuri de balet.

Loredana Groza intra la Liceul de Matematica - Fizica Nr.1, cu media 9,95, fiind prima pe liste.

In anul 1984 castiga Premiul I la Festivalurile regionale "Retorta de cristal", iar in 1985 Premiul I la Festivalul regional "Toamna muzicala bacauana".

Inainte sa implineasca 14 ani, Loredana participa la faza nationala concursului "Cantarea Romaniei" de la Focsani si este remarcata de Dumitru Morosanu si Jolt Kerestely. Este chemata sa participe la preselectia concursului "Steaua fara nume", organizat in Bucuresti", cu toate ca varsta minima acceptata era de 17 ani.

In aceste conditii, micuta isi ascunde varsta si castiga "Steaua fara nume" in toate etapele. Printre concurente s-au numarat Ramona Badescu si Camelia Florescu, iar probele la care au fost supuse erau destul de dure: dictie, recitare, cantat doar cu pianul, apoi cu orchestra Radiodifuziunii Romane, un duet cu o vedeta consacrata. In cazul Loredanei, aceasta a incatat in duet cu Dorin Anastasiu.

In 1986, la 16 ani, Loredana Groza participa la Festivalul de muzica usoara de la Mamaia. Castiga "Marele Premiu", fiind la acel moment cea mai tanara participanta si castigatoare din istoria festivalului.

A participat cu doua cantece in prima auditie care au devenit imediat slagare: "Ma intreb ce sa fac?" (Marius Teicu/Eugen Rotaru) si "Despre dragoste".

In perioada 1986-1987, Lori interpreteaza melodiile "Cand iubesti", "Sa nu-mi spui bun ramas", "Nu pot trai fara dor" si "Cine crede in iubire", toate compuse de Marius Teicu.

La scurt timp dupa transformarea pieselor in slagare, cantareata este din ce in ce mai des invitata in emisiuni la Radio si Televiziunea Romana si apare intr-o emisiune de varietati realizata de Titus Munteanu.

Pana in 1990, Loredana Groza imprima aproximativ 100 de piese realizate de compozitori cunoscuti, printre care: Marius Teicu, Adrian Enescu, Dan Beizadea, Marcel Dragomir, Jolt Kerestely, Mihai Pocorschi, Dani Constantin, Alexandru Simu, Aurel Manolache, Ion Cristinoiu, Mihai Grigoriu, Octav Firulescu, Cornel Fugaru si Mircea Dragan.

In perioada 1986-1989, popularitatea Loredanei creste in special datorita concertelor si turneelor la care a participat. A avut lungi turnee prin tara, in fiecare zi concertand in cel putin trei spectacole, uneori si mai multe, iar vara sustinand epuizante concerte maraton (cate opt concerte pe seara) in diferite locatii si localitati.

In 1987 incepe seria turneelor in Occident. Primul concert il sustine in Israel, unde a avut alaturi de Teatrul de Revista "Constantin Tanase" peste 20 de concerte in sali de peste cinci mii de locuri.

In luna iulie, la cea de-a doua editie a Concursul de Muzica de dans pentru tineret de la Costinesti, unde se claseaza pe locul III cu piesa "Nu pot sa cred", este remarcata de celebrul compozitor Adrian Enescu (membru al juriului), care-i incredinteaza compozitia "O inima de 16 ani". Aceasta piesa devine, in scurt timp, un slagar de mare succes.

Vocea Loredanei apare pe coloana sonora a filmului "Zambet de soare", pe muzica lui Marius Ţeicu.

Anul acesta participa din nou la Festivalul de muzica usoara de la Mamaia, cu melodiile "Cu tineretea in suflet" (Dan Beizadea/Viorela Filip) si "Hai vorbeste!" (Aurel Manolache/Sasa Georgescu).

Intr-una din serile Festivalului, Loredana apare machiata cu un ruj de buze de o culoare stridenta "nedemna pentru niste tinere comuniste", motiv pentru care ii este interzisa aparitia pe postul national de televiziune.

Din 1987 si pana la evenimentele din decembrie 1989, Loredana apare foarte rar la Televiziunea Romana, singurul canal TV de atunci.

Are loc lansarea primului videoclip din cariera artistei, la piesa "O inima de 16 ani", clip regizat si filmat de Catalin Catoiu.

In luna martie 1987, Loredana efectueaza un turneu in Polonia cu Gabriel Cotabita si formatia Holograf.

Loredana Groza Rock Star

In 1988 este lansat albumul "Buna seara, iubito!", cu piese compuse de Adrian Enescu pe versurile lui Lucian Avramescu. Initial proiectul fusese gandit pentru o alta solista care canta rock, Sorina Moldvai.

Desi albumul nu a fost promovat pe postul national de televiziune iar la Radio nu era difuzat decat la ore tarzii, albumul a avut un succes fulminant, fiind vandut in peste 1 milion de exemplare, un record absolut de vanzari

In acelasi an apare cel de-al doilea videoclip la piesa "Iti citesc in ochi".

Este lansata piesa "Buna seara, iubito!", cantata in duet cu Ion Caramitru, care are un succes cu mult peste asteptari si este considerat cel mai celebru slagar al Loredanei.

In ciudat succesului de care s-a bucurat, piesa a fost interzisa timp de sase luni, din cauza versurilor socante, puternice, prea directe pentru acele vremuri.

Loredana mergea in concerte prin toata tara si canta "Buna seara, iubito", alaturi de celelalte cinci piese semnate de Adrian Enescu: "Asa a devenit cunoscuta: nu prin radio, nu prin televiziune, nu prin disc. Abia in 1988, dupa ce cantecul devenise celebru in salile de spectacole, mi-au dat voie sa imprim vinilul. S-a vandut intr-un tiraj demential pentru acele timpuri. La televiziune a aparut abia la sfarsitul lui '88", spune compozitorul. "Buna seara, iubito" a avut parte si de recunoastere internationala. Asociatia Posturilor de Radio din Europa, cu sediul in Olanda, l-a premiat pe Adrian Enescu de doua ori: pentru proiectul pop simfonic "Basorelief" (muzica progresiva din perioada anilor '70-'80) in 1986 si pentru "Buna seara, iubito" - "Cantecul inovativ al anilor '80-'90", in 2001. "Buna seara, iubito" a facut mari furori si inca mai face, dar nu sunt un om care sa traiasca din amintiri. Imi place in prezent si este mai important ce am facut azi dimineata decat acum 20 de ani. Va veni si ziua cand voi trai numai din amintiri...", a povestit Adrian Enescu.

Loredana groza a efectuat turnee in fosta Republica Democrata Germana (cu trupa Romanticii, intr-un turneu de 2 luni), Bulgaria, Polonia, toate recitalurile sustinute fiind live.

Participa la Festivalul de muzica usoara de la Mamaia'88 cu melodiile "Nu te cred" (Aurel Manolache/Sasa Georgescu) - locul III "La Creatie" si "Poate dragostea" (Mihai Grigoriu/Romeo Iorgulescu).

Loredana este prezenta pe albumul eponim al lui Mihai Pocorschi cu piesa""Pentru voi" (muzica si text Mihai Pocorschi) cantata in duet cu Mihai Pocorschi, Doina Matei, Ioan Luchian Mihalea si Grupul "Song".

In iunie 1989, la Galati, a cantat in fata unui numar record de spectatori, aproximativ 120.000, in trei spectacole care au avut loc in aceeasi zi pe stadionul din localitate.

In vara lui 1989 a concertat in Coreea de Nord, unde a cantat in cadru unui Festival International pentru Tineret alaturi de Holograf, Doru Caplescu, Silvia Dumitrescu si altii.

Participa din nou la Festivalul de muzica usoara de la Mamaia'89, unde canta in duet cu Mihaela Runceanu, Mirela Voiculescu - Fugaru, Gabriel Cotabita si Bogdan Bratu.

La inceputul lunii decembrie 1989 a aparut pe piata cel de-al doilea album al Loredanei in colaborare cu Adrian Enescu si Lucian Avramescu, "Un buchet de trandafiri", care repeta succesul primului album.

Dupa caderea regimului comunist din 22 decembrie 1989, Loredana a hotarat sa-si incerce norocul si in alte tari pentru a stabili un contact mai strans cu locurile de unde vine muzica adevarata si unde exista oameni cu experienta notabila in domeniu.

Astfel, in Marea Britanie, la Londra, prin impresarul David Stones si sub patronajul Altetei sale regale, printesa Margareta, a sustinut un concert memorabil la Palladium Hall, alaturi de The Drifters, Tom Jones, si alte nume celebre. Tot atunci Casa de discuri "Virgin Records" i-a propus un contract, dar care, din motive obiective, nu s-a realizat.

Cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal "Italia'90", Loredana pleaca in Italia unde reuseste sa patrunda repede pe piata muzicala participand la multe show-uri televizate de maxima audienta. Printre acestea se numara colaborarea cu posturile de televiziune Raiuno, Raidue, Raitre, Canale 5. A sustinut peste 100 de concerte de-a lungul si de-a latul Italiei, din Sicilia si pana in Nordul Italiei. A realizat cantece cu Cristiano Malgioglio, a cantat alaturi de Rita Pavone si Tedi Reno. In urmatorii ani va efectua in mod frecvent turnee in Italia.

In 1990 filmeaza clipul piesei "Cip - cirip" in regia Doinei Anastasiu.

In vara acestui an Loredana participa la Festivalul de muzica usoara de la Mamaia'90 si Mamaia '92, unde sustine cate un recital. In 1992 castiga Premiul I la sectiunea Slagare", cu piesa "Ce va fi cu iubirea mea".

La sfarsitul anului intrerupe colaborarea cu Adrian Enescu.

In 1991, Loredana Groza castiga marele premiu al Festivalului International Bucuresti'91 cu piesa "Daca pleci".

Filmeaza un clip controversat la piesa "Uitare" in regia lui Catalin Catoiu.

In vara anului 1993, Loredana debuteaza in cinematografie. Filmeaza "A doua cadere a Constantinopolului", care este fimat partial si in Istambu si inregistreaza record de incasari in Romanial.

In toamna aceluiasi an porneste intr-un turneu epuizant de doua luni in Canada si S.U.A., unde a strabatut aproape toate orasele si statele americane.

Un an mai tarziu, in luna iulie este lansat albumul "Atitudine". Stilul albumului era cu totul diferit fata de tot ce inregistrase pana atunci si se remarca prin folosirea din abundenta a instrumentelor acustice. Atunci a inceput sa se implice din ce in ce mai mult in partea de creatie a pieselor si a textelor, versurile albumului "Atitudine" purtand semnatura Loredanei. Albumul a fost produs de Ami Simon care sustine si realizarea unui concert impresionant live.

Participa din nou la Festivalul de muzica usoara de la Mamaia cu piesa "Poate ca azi, poate ca maine", cantata in duet cu Aurelian Temisan.

In vara anului 1994 Loredana joaca alaturi de George Mihaita, Tamara Buciuceanu Botez si multi altii in filmul 'Paradisul in direct" .

Loredana Groza uimeste lumea cu un show extraordinar pe scena Festivalului Cerbul de Aur de la Brasov in toamna anului 1994. La aceasta editie a Festivalului Cerbul de Aur, artista a reprezentat tara noastra la sectiunea Videoclip.

In aceasta perioada este filmat videoclipul piesei "O fata singura-n noapte", produs de TVR in regia lui Dan Manoliu.

In 1995 a sustinut alaturi de Directia 5 concerte live in toata tara sub titulatura "Loredana si Directia 5". Impreua participa la Festivalul de muzica usoara Mamaia'95 cu "O fata singura-n noapte" si castiga Premiul II la sectiunea Slagare.

Loredana Groza isi lanseaza un nou album in colaborare cu Directia 5, "Nascuta toamna", produs de Sabina Product.

Apare clipul "Secretul" in regia lui Dan Manoliu, produs de TVR.

In 1997 Loredana are o scurta aparitie in filmul "Asphalt Tango", in regia lui Nae Caranfil.

Loredana si Directia 5 participa la Festivalul de muzica usoara Mamaia'96 unde sustin si un recital prezentat de casa de discuri 'Electrecord".

In 1996 artista prezinta impreuna cu Ricky Dandel Festivalul Cerbul de Aur de la Brasov.

Tot 1996 apare si clipul "Nostalgia" in regia lui Dan Aldea, produs de Antena 1.

Loredana Groza lanseaza pe piata un nou album cu Directia 5: "Tomilio", iar in 1007 primeste Discul de Aur decernat de "Electrecord", pentru albumul "Tomilio".

La sfarsitul anului 1996 Loredana si Directia 5 incep colaborarea cu Pro TV-ul, care le produce un an mai tarziu videoclipul piesei "Nu-mi pasa".

Al doilea clip in colaborare cu Media Pro a fost la piesa "Genul meu", in regia lui Laurentiu Rusescu, cel care s-a ocupat si de videoclipul pre.

In paralel cu aparitiile in concert inregistreaza doua cantece pentru Pro TV: "Amandoi" si "Pro TV e al tau", la care se realizeaza si videoclipuri.

In vara anului 1997, Loredana si Directia 5 sutin un recital de mare succes la Festivalul de muzica usoara Mamaia'97.

In 1998 filmeaza videoclipul piesei "La Femina" in regia lui Laurentiu Rusescu, produs de Media Pro.

In acelasi an 2 Premii Ballantine's pentru: "Cea mai buna cantareata pop" si pentru "Cel mai bum album pop" - "Tomilio".

Loredana continua si in acest an seria turneelor prin tara impreuna cu Directia 5.

Dupa intreruperea colaborarii cu Directia 5, Loredana Groza lanseaza maxi-single-ul "Lumea e a mea", inregistrat cu baietii rai de la B.U.G. Mafia si produs tot de Media Pro. Piesa beneficieaza si de un videoclip.

Anul 1999 ii aduce artistei un nou EP care va insemna pentru ea un nou succes: "Aromaroma". La acest album Loredana a lucrat cu Razvan Mirica, Marijuana, Sisu si Puya. Este filmat un clip la piesa care da numele materialului discografic.

Loredana castiga Premiul A.P.T.R. (al Asociatiei Profesionistilor de Televiziune din Romania) si al criticilor muzicali.

In toamna anului 2000, Loredana pozeaza in numarul aniversar al revistei Playboy, care s-a vandut in peste 150.000 de exemplare. Sedinta foto a avut loc in Grecia, pe insula Santorini, iar artista a primit 10.000 de euro pentru aparitie.

Dupa 10 ani, Loredana a reinoit relatia cu Adrian Enescu, care semneaza partea de creatie a noului album al Loredanei, "Diva Inamorata", care este lansat pe 14 februarie 2001. "Diva Inamorata" beneficiaza si de un videoclip, in regia lui Ducu Darie.

In urmatorii ani stilul muzical adoptat de cantareata sufera multe modificari. Piesele Loredanei sunt din ce in ce mai "nebunesti".

In 2008 artista si cantareata, o interpreteaza pe Rodia in telenovela "Regina" si, mai tarziu, apare in lung metrajul "State de Romania".

Anul trecut, Loredana Groza si-a lansat si prima carte. Se numeste "Sexting", titlul numelui fiind o combinatie intre sex si texting. Sexting este noul trend in conversatia despre sex si reprezinta trimiterea de mesaje si fotografii explicite cu tenta sexuala mai ales prin intermediul telefonului mobil.

Pe plan personal, Loredana Groza s-a casatorit pe 10 iunie 1998 cu Andrei Boncea, directorul executvi al Media Pro, iar pe 14 iulie vine pe lume primul lor copil, o fetita pe nume Elena.

GALERIE FOTO

Loredana Groza

VIDEOCLIPURI LOREDANA GROZA

Loredana Groza - Buna seara iubite (videoclip) de pe tare.ro

Loredana Groza - Zig Zagga (videoclip) de pe tare.ro

Loredana - Regina de pe tare.ro

Loredana - Like a Rock Star de pe tare.ro

Loredana - Tzuki de pe tare.ro

Vezi cele mai recente stiri despre Loredana Groza!

Loredana Groza

Cu ochii pe Loredana Groza

Noi suntem cu ochii pe ea, asa ca daca vreti sa aflati noutatile despre Loredana Groza imediat ce apar, nu uitati sa va abonati la RSS.

Galerie foto cu Loredana Groza

vezi toate pozele

Articole cu Loredana Groza

vezi toate stirile

Comenteaza Comentarii
edy
edy 11.07.2011

esti cea mai frumoasa pentru mine

nume
nume 10.01.2012

esti cea mai tare

Comenteaza

Eroare: Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Cod captcha invalid!

captcha